În Isus este adevărul

Lumea în care trăim cunoaşte o dezvoltare tehnică extraordinară şi o explozie a cunoştinţelor ştiinţifice. Dar prin aceasta viaţa noastră, convieţuirea oamenilor, societatea noastră nu s-au simplificat. Dimpotrivă, astăzi, viaţa noastră a devenit mai complexă, mai complicată, mai imprevizibilă şi mai nesigură. Şi nu există nimic statornic. Totul este pus sub semnul întrebării. Cele mai multe lucruri sunt în scurt timp depăşite, multe teorii se dovedesc neadevărate. Aceasta este valabil pentru toate domeniile în care omul caută adevărul: ştiinţă, filozofie, ideologie, religie. Întregul adevăr este relativizat. Realitatea este adevărată numai în graniţele, mereu mai înguste, ale spaţiului şi timpului. Nimic nu este definitiv. Nu ar trebuie să resemnăm în faţa unor chinuitoare întrebări ca: Ce mai e încă valabil? Unde e punctul stabil? Ce este într-adevăr adevărat? Există adevărul absolut? Ce este bine şi corect? De ce ne putem lega oriunde şi oricând, în orice condiţii? Suntem dezorientaţi.
Spiritul vremii este supus unor rapide schimbări. Numai în secolul nostru într-o singură generaţie chiar, s-au schimbat opiniile şi concepţiile aşa de radical - tot ce a fost corect şi acceptat de toţi este astăzi negat şi condamnat.
În această nesiguranţă şi schimbare permanentă, Isus rămâne neschimbat. Ceea ce ne învaţă El este un adevăr care nu se schimbă, rămâne definitiv. De aceea cred în El. El îmi arată ce e adevărat şi bine, mereu valabil. Mă pot încrede în adevărul Lui, pentru că este adevărul lui Dumnezeu. Adevărul acesta a fost verificat în viaţa multor oameni care-mi sunt o pildă chiar şi în viaţa mea de zi cu zi. În contradicţie cu ceea ce propagă lumea drept ultim adevăr - multe adevăruri manipulate ne sunt prezentate - Isus nu ascunde şi nu idealizează nimic. El nu foloseşte metode sugestive şi nu ne consolează, simplu, promiţându-ne o viaţă după moarte. El nu promite o utopie, ci, realist fără menajamente, sincer, ne descoperă adevărul. Dar El nu ne lasă în resemnare şi în lipsa de speranţă. Spre deosebire de alte ideologii, concepţii despre lume şi viaţă, filozofii şi religii, care mai devreme sau mai târziu se dovedesc false, pentru că nu pot oferi oamenilor răspunsurile pe care le aşteaptă, Isus ne arată calea, El este singura soluţie pentru o viaţă cu sens. Prin cuvântul Său, Isus ne arată ţinta şi calea. El nu ne lasă să ne confruntăm cu diferite concepte, închipuiri filozofice sau reţete şi metode neconturate. El vrea să-mi schimb atitudinea şi modul de gândire, dându-mi şansa de a lua hotărârea cea dreaptă şi de a învăţa de la El cum să trăiesc fericit şi sigur.
Isus îmi spune adevărul despre mine însumi. În felul acesta El mă ajută. El îmi deschide ochii, ca să-mi pot vedea greşelile, slăbiciunile şi lipsurile. Dar în acelaşi timp mă ajută să schimb, să vreau să mă schimb: aspiraţiile, atitudinea şi gândirea: „... să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită" ne spune apostolul Pavel (Romani 12:2).
Isus mă face să recunosc că nu-mi foloseşte la nimic dacă contez pe performanţele mele, că încercarea mea de eliberare de povara mea este zadarnică şi tot aşa de nefolositoare este şi străduinţa mea să obţin salvarea făcând fapte bune şi să scap de păcatele mele, ispăşindu-le. Astfel de soluţii găsesc în filozofie şi religie, dar nu la Isus.
El mă face să înţeleg că noi nu de aceea suntem pierduţi pentru că suntem responsabili pentru păcatul lui Adam sau pentru păcatele strămoşilor, sau ale copiilor noştri. El îmi arată, în acelaşi timp, că nu putem scăpa de vina noastră transferând-o asupra societăţii sau a mediului înconjurător. Isus nu lasă nici o îndoială asupra faptului că eu însumi sunt răspunzător pentru modul meu de gândire, simţire şi trăire. Eu însumi port vina pentru păcatele mele. Fără El nu pot scăpa de această povară.
Credinţa şi evlavia părinţilor sau strămoşilor mei mă ajută tot aşa de puţin ca şi simpla apartenenţă la un popor creştin, la apusul creştin, ori aşa numitei creştinătăţi. La fel „moştenirea culturală creştină", ori indiferent ce convingere religioasă, ori religie, oricât ar fi acestea veritabile şi de bună credinţă.
Isus mă ajută să privesc lumea, pe aproapele meu şi pe mine lucid şi în mod realist. Prin El, eu recunosc că sunt: păcătos, individualist, egoist şi că exercit o influenţă negativă asupra aproapelui meu. Eu am nevoie de Isus, care prin cuvântul Său îmi arată greşelile şi slăbiciunile, dar mă şi ajută să mă schimb după voia Lui şi, ceea ce este mai important - El realizează acest lucru în mine.
În străduinţa mea să înfăptuiesc voia Lui în existenţa mea, Isus îmi dă ajutorul potrivit: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte" (Filipeni 4:13) scrie apostolul Pavel creştinilor din Filipi: „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui şi voinţa şi înfăptuirea" (Filipeni 2:13) şi autorul Epistolei către Evrei scrie: „Dumnezeul păcii ... să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui, şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Cristos" (Evrei 13:20-21).
În Isus este pacea
Eu cred în Isus pentru că în El am găsit pacea - într-o lume a neliniştii, a urii, a violenţei, a terorii, a autodistrugerii, a războiului. Pot să fiu sigur că, deşi sunt înconjurat de nelinişte şi frică, în viaţa noastră Dumnezeu este „Dumnezeul Păcii".
Isus a luat asupra Lui păcatele mele şi a murit pentru ele. El s-a jertfit ca eu să am iertare şi m-a împăcat cu Dumnezeu, ca astfel să avem pacea cu El. Acelaşi lucru îl face Isus şi astăzi, dacă eu sunt hotărât să ascult de cuvintele Sale. În felul acesta pot avea pace cu semenii mei şi cu Dumnezeu. Isus mă curăţeşte în fiecare zi de vina mea, de răul pe care l-am făcut altora. Nu trebuie să mă chinuiesc din cauza vinei, slăbiciunilor şi greşelilor mele.
Adevărul pe care mi l-a descoperit Isus şi pacea care mi-o dă mă eliberează de orice încătuşare, chiar şi de dependenţa de circumstanţe şi de orgoliul meu de a fi cineva. Este de neînţeles cum omul încearcă să facă pace prin violenţă şi teroare. Acolo unde pacea şi adevărul lipsesc, libertatea este doar o iluzie. Dar pacea nu o obţin dacă neg vina mea. Pacea o găsesc doar în Isus şi în Cuvântul Său: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea" (Ioan 16:33). Din închisoarea de la Roma apostolul Pavel scrie creştinilor într-o lume calmă: „Şi pacea lui Dumnezeu, care trece orice pricepere vă va păzi inimile şi gândurile în Isus Cristos" (Filipeni 4:7).
În Isus găsesc linişte
Într-o lume plină de indiferenţă, nelinişte, hărţuială, patimă, spaimă şi teamă tânjim după calm şi linişte. Prin Isus sunt sigur că mă aflu în mâna lui Dumnezeu. Isus îmi ia spaimele, teama de viaţă, apăsătorul simţământ al neputinţei, al nesiguranţei, al neajutorării, pierzania şi singurătatea. Nimeni nu este scutit de toate acestea, noi toţi suntem ameninţaţi prin birocratizare, nivelare, ideologizare. Dar ştiu că Isus cunoaşte şi înţelege spaimele mele. În El găsesc mângâierea şi puterea ca să le pot suporta. „... dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea" (Ioan 16:33).
Nu trebuie să ne dăm şi să ne facem mereu dreptate. Dar ştiu că Dumnezeu este drept şi va judeca drept (2 Tesaloniceni 4:8). În felul acesta va birui (Romani 2:16 şi 1 Petru 1:17). Această certitudine eliberează şi îmi dă o pace, pe care nimic nu o poate distruge.
Multe griji ne împovărează. Grija pentru ziua de azi: o să fac faţă, nu o să falimentez? Grija grea pentru ziua de mâine şi pentru viitor: ce o să fie mâine? O să trăiesc? Voi fi sănătos? Voi mai avea locul meu de muncă? Ce o să se aleagă de familia şi de copiii mei? Apoi grija pentru proprietatea şi existenţa mea. Nimeni nu mă poate feri de ele. Eu pot doar încerca să mă autoliniştesc, chiar şi prin metode psihologice şi să apelez la raţiunea mea, dar nici un om nu mă poate elibera de aceste griji.
Isus vrea să-mi ia grijile, el singurul este gata pentru aceasta şi este în stare să o înfăptuiască. Dacă înţelegem aceasta, cu atât mai uşoară şi mai plină de bucurie va fi viaţa noastră. „Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: ‘Ce vom mânca?’ sau: ‘Ce vom bea?’ sau: ‘Cu ce ne vom îmbrăca?’ Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra" (Matei 6:31-33). Creştinilor din Filipi Pavel le scrie: „Nu vă îngrijoraţi de nimic" (Filipeni 4:6). Iar creştinilor din Asia Mică Petru le scrie următoarele cuvinte de mângâiere: „Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe, şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre căci El însuşi îngrijeşte de voi" (1 Petru 5:6-7).
Eu cred în Isus fiindcă am certitudinea - şi aceasta am trăit-o mereu - că El se îngrijeşte de mine. Cu spaimele mele şi la strâmtoare mă pot adresa Lui, rugându-l să-mi dea consolare, putere şi sprijin. El îmi dăruie astfel ajutor şi linişte. „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina mea este uşoară" (Matei 11:28-30).
În Isus este speranţă
Realitatea existenţei noastre duce la deznădejde. Faţă de atâta foamete, boli, mizerie, vărsări de sânge şi războaie, pe care omenirea le suportă cu sau fără vină ne dăm seama de neputinţa noastră de a schimba ceva. Bătrâneţea şi moartea, de care nimeni nu poate scăpa, marchează situaţia noastră fără de ieşire. Nu ne rămâne decât adânca resemnare, deznădejde, îndoială şi întrebarea paralizantă: Mai există vreun sens în toate acestea? Are viaţa un rost?
Această deznădejde se reflectă şi-n artă, literatură, filozofie, în modul de gândire şi trăire a oamenilor din societatea noastră. Când omul în secolul iluminismului s-a eliberat de autoritatea bisericii şi, dându-şi seama de religia lui falsă şi restrictivă, nu a folosit această ocazie ca să se întoarcă la Dumnezeul cel viu, aşa cum ni-L face cunoscut Isus, el a căzut în braţele ateismului şi ale nihilismului. Filozofia epocii noastre stă la baza modului nostru de gândire şi ea este caracterizată de pesimism, pierzare şi disperare. Omul „eliberat" de dumnezeu este fără speranţă. Şi atunci caută plăcerile vieţii, ocolind realitatea. Şi unii reuşesc să facă acest lucru o viaţă întreagă. Unor astfel de oameni, care au trăit într-o societate „liberă" asemănătoare cu a noastră, le scrie apostolul Pavel şi îl citează pe profetul Isaia din secolul 8 înainte de Cristos: „Dacă nu înviază morţii, atunci ‘să mâncăm şi să bem căci mâine vom muri’" (1 Corinteni 15:32).
Dar dacă omul nu reuşeşte să „uite" această realitate, atunci îl cuprinde deznădejdea. Aceasta conduce - li se întâmplă foarte des şi celor tineri - la tristeţe. Ultimul lor refugiu este băutura şi drogurile. Sfârşitul înseamnă disperare totală sau sinucidere.
Dar omul care se răzvrăteşte împotriva lui Dumnezeu şi se plasează în centrul universului, autonom, se poate supune şi unei ideologii care îi promite speranţă şi un viitor. Privirile lui sunt fixate în exclusivitate la această viaţă şi la componentele ei ce trebuie schimbate ca să-şi ajungă ţinta propusă. Conform acestei ideologii, omul în sine este bun şi poate fi fericit în măsura în care se eliberează de orice autoritate şi transformă împrejurările în favoarea sa. Realitatea că noi trăim într-o lume decăzută şi plină de păcat nu este luată în considerare. Din această gândire utopică emană euforia reformelor şi a progresului din epoca noastră. Omul a pus mâna pe frâiele destinului şi, fără speranţă fiind, inventează una.
Filozofia caută o soluţie condiţiei existenţei, în mijlocul unei lumi fără nădejde, în care recunoaştem că viaţa nu are nici un sens, nici un scop şi că omul este născut numai ca să sufere, existenţialismul se întreabă asupra sensului vieţii şi - cinic, ori covârşit de tristeţe - ori nu-l găseşte, ori îl neagă (J. P. Sartre, Albert Camus). Raţional privind, lumea este absurdă, iar omul trebuie să încerce să-şi facă un rost în ea. Realizarea depinde de actul de voinţă (Sartre). Problematic este faptul că aici toate intenţiile acestor acte de voinţă sunt de aceeaşi valoare.
Omul nu este altceva decât produsul incidental al naturii. Biologul francez Jaques Monod care a trecut de la ştiinţele naturii la existenţialism a ajuns la următoarea concluzie: Omul a fost aruncat într-un univers străin, mut şi indiferent, fără ca să existe cineva care l-a aruncat. Aşa, omul a fost lăsat singur pe această planetă şi contemplă distrugerea şi dispariţia sa. Nu-i ajută la nimic să închidă ochii în faţa acestei realităţi crude. Păstrarea idealurilor: bunătatea, frumuseţea e doar o iluzie. Pentru acceptarea acestui fapt, omul are nevoie de demnitate şi sinceritate, chiar şi împotriva spiritului lui, care caută explicaţii şi salvare. Este nevoie de mult curaj, dar omul trebuie să privească adevărul în faţă. Şi aici se descoperă umanitatea, valoarea şi eroismul lui. Monod este cel mai consecvent, el recunoaşte: nu există nici o nădejde, existenţa noastră este caracterizată de deznădejde - şi cine nu-l cunoaşte pe Dumnezeu nu are nici o scăpare - restul este o minciună. El cere un singur lucru: curaj. Dar cine-l are, cine poate trăi conştient fără nădejde?
Cantitatea speranţei disponibile este hotărâtoare în destinul omenirii. Teologul Emil Brunner ne-a atras atenţia în modul cel mai serios că viitorul nostru depinde de nădejdea pe care o avem în viitor. Frica este fundamentală în teoria lui Heidegger. Dar el spune: „Uitaţi-vă la poeţi". Pentru că în univers răsună cuvinte înseamnă că a fi şi existenţa ar putea avea un sens. Este doar o încercare timidă oferită oamenilor care-şi ţin destinul în mână.
Dar filozofia existenţialismului a dovedit că şi această teorie este deficitară. Filozofii au fost întotdeauna preocupaţi să găsească esenţa lucrurilor şi rostul omului în univers. O credinţă optimistă în progres, stă întotdeauna în contradicţie cu o îndoială pesimistă. Dar, ca un filozof să se refere la viitor şi să pună la baza gândirii lui speranţa, este într-adevăr ceva nou. Un astfel de filozof este Ernst Bloch care a transformat nădejdea într-o cheie a filozofiei sale: dacă viaţa noastră nu are nici un sens atunci fiecare om este chemat să-şi inventeze unul. Datorită faptului că, pentru el nu există nici o speranţă - şi fără Dumnezeu este imposibil ca omul să o aibă - atunci trebuie, dacă vrea să trăiască, să se bazeze pe principiul nădejde.
Karl Jaspers vorbeşte despre „situaţie limită". Aceasta înseamnă o experienţă atât de puternică, încât ne garantează certitudinea existenţei proprii, dându-ne speranţa unei vieţi cu sens, chiar dacă nu există nici o motivare raţională. Deci sensul vieţii se bazează pe o experienţă pe care nu o sesizăm, doar trebuie să ne-o băgăm în cap. Cel târziu în ceasul morţii, toate aceste teorii se năruie, în faţa realităţii vieţii - sau a morţii - aceste teorii cad.
În Isus însă găsesc o nădejde adevărată şi trainică şi de care nu mă voi ruşina niciodată. În El văd această viaţă prin prisma veşniciei şi astfel capătă un sens. În Isus găsesc scopul şi calea. Prin El îmi dau seama de ce m-a creat Dumnezeu: ca să fiu întotdeauna în prezenţa lui Dumnezeu, asemeni copiilor în jurul tatălui lor. Isus mă eliberează de frica morţii, comună tuturor oamenilor. Frica de a muri şi moartea în sine. Nu cred că există cineva care a cunoscut spaima morţii mai bine ca Isus. De aceea numai El mă poate ajuta. El ne dă o nădejde care trece dincolo de moarte. El împlineşte dorul uman de a trăi veşnic şi de a fi unit cu Dumnezeu, dar în acelaşi timp şi dorinţa după dreptate, odihnă şi pace. Iar în veşnicie, în oraşul ceresc, în prezenţa lui Dumnezeu nu va mai fi nimic întinat, spurcat, nici minciună (Apocalipsa 21:27), vor lipsi lacrimile, moartea, tânguire, ţipăt, durere, noapte, zi (Apocalipsa 21:4), ci fiii lui Dumnezeu vor fi în permanenţă în prezenţa Lui (Apocalipsa 21:7). Isus ne dă o viaţă plină de sens: „Eu am venit ca oile mele să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug" (Evanghelia după Ioan 10:10). Isus a venit ca să dea, tuturor celor ce cred în El, satisfacţie, plinătate şi fericire lăuntrică pentru viaţa aceasta trecătoare şi nădejde pentru viaţa veşnică. Nădejdea devine certitudine prin credinţa noastră în Dumnezeu, prin Isus.
Eu cred în Isus pentru că El îmi dă această speranţă adevărată, existentă şi bazată în Fiul lui Dumnezeu. Credinţa în Dumnezeu este mult mai mult decât o nădejde vagă, oarbă, de fabricaţie proprie, ea este o bine întemeiată, puternică încredere în ceea ce speri.
În Isus am bucurie
Comună tuturor oamenilor le este dorinţa după bucurie. Isus îmi arată că bucuria adevărată este independentă de condiţiile exterioare, fiindcă îşi are rădăcinile în dragostea lui Dumnezeu pentru noi oamenii. Dumnezeu ne-a creat ca să avem parte de bucurii. În măreţia creaţiei Sale vrea să ne dăruiască zilnic noi bucurii. În Isus avem certitudinea că suntem protejaţi. „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!" (Filipeni 4:4).
Noi am devenit o societate de consum. Este doar o iluzie a susţine că nivelul ridicat de trai, averea, consumul multor bunuri ne fac mai fericiţi sau mai siguri sau măcar mai mulţumiţi. Contrariul este adevărat. La ora actuală nivelul de trai este foarte ridicat. Şi cu toate acestea - sau tocmai de ceea - nemulţumirea, disperarea, cu urmările ei (alcoolismul şi consumul de droguri), sinuciderile şi criminalitatea capătă proporţii înspăimântătoare. Iar tendinţa crescândă de îmbogăţire permanentă duce la griji şi frică pentru înmulţirea, păstrarea şi siguranţa acestor averi.
Isus ne spune că acolo unde sunt comorile noastre acolo sunt şi inimile noastre. El ne avertizează să nu ne adunăm comori aici pe pământ, pentru că ele împietresc inimile şi ne fac orbi faţă de semenii noştri şi faţă de voinţa lui Dumnezeu.
Eu cred în Isus pentru că El îmi arată că mulţumirea nu e de găsit în avere, ci în faptul a te mulţumi cu cât ai: „Mulţumiţi-vă cu ce aveţi ..." (Evrei 13:5). Şi eşti mai fericit dacă dai decât dacă iei. „... să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus care însuşi a zis: ‚Este mai ferice să dai decât să primeşti’" (Faptele Apostolilor 20:35).
În Isus am dovada că soluţia nu este schimbarea lumii prin metode radicale. Este adevărat că învăţătura lui Isus este radicală, dar El n-o impune cu forţa, căci impulsul ei nu este invidia şi ura. Dacă se aplică învăţătura prin forţă, ea nu poate aduce bucurie şi nici mulţumire. Numai dragostea este motorul, calea şi mijlocul acţiunilor lui Isus, ea apelează la inima şi conştiinţa noastră, activând voinţa omului. Ea cere din partea noastră judecată, schimbare a modului de a simţi şi o nouă ţinută morală. Această ţintă se realizează numai prin răbdare, perseverenţă, tenacitate şi consecvenţă.
Descurajarea şi nemulţumirea continuă, atât de răspândite astăzi, un pesimism cotropitor, care duce la cinism şi gândirea destructivă împiedică, sufocă şi ucid bucuria. Isus ne face cunoscute, zilnic mereu altfel, binecuvântările lui Dumnezeu: talentele noastre, calităţile şi posibilităţile, starea noastră bună şi sănătatea, situaţia noastră materială înfloritoare, acceptarea tuturor acelor daruri pe care le putem savura, de care ne putem bucura. Dacă privim cu ochii deschişi toate acestea, atunci inimile noastre recunoscătoare se vor bucura. Din recunoştinţă izvorăşte bucuria.
Eu cred în Isus pentru că El vrea să-mi dăruiască bucuria adevărată în fiecare zi.

O vorbă bună pentru femei

O vorbă bună pentru femei

1. Cu orice preţ, căutaţi să aveţi ungerea!

1. Cu orice preţ, căutaţi să aveţi ungerea!

Predicatorilor

Ascultaţi cuvintele lui Richard Baxter din Kidderminster Anglia, ca răspuns unuia care-i cerea socoteală de lucrarea sa:
„Dacă ţi-aş dori ceva rău, ţi-aş da clipele mele de odihnă în locul orelor tale de lucru. Am motive să mă consider cel din urmă dintre sfinţi, dar mi-e teamă să spun că până şi munca cea mai grea a muncitorilor e o plăcere pentru trup pe lângă munca mea, deşi n-aş schimba-o pentru nimic în lume. Munca lor le păstrează sănătatea; a mea o consumă. Munca lor e mereu mai uşoară; a mea e într-o continuă durere. Ei au ore şi zile de vacanţă; eu abia dacă am timp să mănânc. Nimeni nu-şi bate joc de ei pentru munca lor; eu, cu cât lucrez mai mult, sunt mai urât şi am mai multe necazuri "

„Cum mă voi simţi la judecată, dacă o mulţime de ocazii pierdute vor trece prin faţa mea în defilare, şi toate scuzele mele nu vor fi altceva decât deghizări ale laşităţii şi mândriei mele!”
Dr. W. E. Sangster

 

Ziua că Isus a luat ziarul său la Locul de Muncă

traducere libera

Luca 13:1-5

În vremea aceea au venit unii şi au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor.

„Credeţi voi”, le-a răspuns Isus, „că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni, pentru că au păţit astfel?  

 Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel. 

Sau acei optsprezece inşi, peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim? 

 Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.” 

Există unele evenimente atât de mari încât ne aminti intotdeauna unde am fost când am auzit prima dată de ştiri-Kennedy şi asasinatele King, tir Reagan, explozia Challenger, aceste avioane crashing în clădiri, şi rapoartele iniţiale de uraganul Katrina. Opt ani în urmă în această săptămână, am fost de conducere acasă de la înmormântarea bunicului meu când am auzit vestea despre un loc numit Columbine High School. Şi, acum violenţa oribil de la Virginia Tech. Cum ar putea întâmpla ceva atât de teribil la alma dvs.  sau campus unde ne-am bucurat de tailgating şi fotbal pe sâmbătă după-amiaza?  Au fost momente în această săptămână când am avut de la ton sau ton pe comentariul nesfârşite de la ştiri, dar ne dorim ca într-un fel Dumnezeu s-ar rupe în peste undelor şi să ne vorbească despre această tragedie amortire. Noi venim la biserică în fiecare duminică au nevoie de un cuvânt de la Dumnezeu, si am nevoie de disperare sensul că în această dimineaţă. Cerul nu are oră de ştiri proprii sau un blog pe internet ne putem întoarce, dar cred că putem învăţa ceva despre perspectiva lui Dumnezeu pe 4-16-07 de către transformarea într-o poveste din Evanghelia lui Luca  care ne spune despre o zi în care Isus a luat ziarul lui de a lucra.

Isus Discută Două evenimente tragice

În Luca 13, vedem în primul rând că Isus discută două evenimente tragice-două tragedii în mintea publicului său original fel de mult ca Virginia Tech este în mintea noastră în această dimineaţă. Observă că Isus este în primul rând informat despre o fără sens sacrificare-soldaţii lui Ponţiu Pilat a executat brutal un grup de galileeni, care au venit să se închine Domnului, şi să prezinte sacrificii la Templul din Ierusalim.  Evenimentul este destul de recent că mulţimea trebuie să informeze Isus ceea ce sa întâmplat, dar, din păcate, nu putem stabili detaliile acestui eveniment specific din surse extra-biblice.   Când el a ajuns prima oară în Palestina, Pilat a avut trupele lui şi introducerea de standarde romane cu imaginea de împărat în oraşul sfânt din Ierusalim. Având în vedere că împăratul era venerat ca Dumnezeu, evreii au protestat aceasta blasfemie şi Bared chiar gât lor, atunci când soldaţii romani a intrat în mulţime cu săbii trase pentru a pune jos perturbare. Pilat gândit mai bine de a începe o revoltă şi a eliminat imaginile. De data aceasta, nu a existat nici o rezoluţie, şi dezacordul sa transformat într-o baie de sânge. Ce poate fi mai lipsită de sens decât oameni nevinovaţi, ucişi în timp ce prezintă ofertele lor la Domnul?

În versetul 4, Isus se întoarce de la sacrificare şi aminteşte mulţimea de un accident nefericit-un turn-au prăbuşit la scăldătoarea Siloamului în secţiunea sud-est de Ierusalim, şi 18 persoane au pierdut viaţa lor. Iezechia a avut sculptat acest bazin din stâncă aproximativ şapte secole mai devreme pentru a oferi o sursă de apă în interiorul zidurilor oraşului când asirienii au pregătit să asedieze oraşul.  Romanii au îmbunătăţit de lucrări de apă existente, precum şi structura care s-au prăbuşit ar fi putut fi un turn de observaţie sau schele pentru lucrările de construcţie pe apeducte. Este interesant că Isus pune aceste două evenimente împreună-atribuite direct răutatea umană şi alte 18 persoane fiind la locul nepotrivit la momentul nepotrivit unul.

Isus Chipuri Întrebare inevitabil 
Natura umană nu sa schimbat de atunci până astăzi, şi în aşa fel încât Isus discuta aceste două evenimente tragice, el trebuie să se confrunte, de asemenea, inevitabil întrebarea de ce? De ce sa întâmplat acest lucru? De ce aceşti oameni? Şi la întrebarea de ce mai dureroasă-a făcut acest lucru se întâmplă să iubesc pe cineva?
Isus abordează întrebarea "de ce" cap-on în versetul 2: "Credeţi că aceşti Galileeni au fost mai păcătoşi decât toate celelalte, deoarece Galileeni au suferit în acest fel am să vă spun,?" Nu! "" Şi apoi din nou în versetul 4 în cazul în care l-am ratat; "Sau cei 18 ani care a murit când a căzut turnul din Siloam pe ele-crezi ca au fost mai vinovaţi decât toţi cei care trăiesc în Ierusalim, vă spun,? 'Nu!'"
Nu a fost o idee în zilele lui Isus "şi cu mult înainte (încă mai pluteşte în jur de azi), ca lucrurile rele se intampla numai la oameni răi. Când Iov a pierdut totul, prietenul lui (nu sunt bucuros tu nu ai prieteni de genul asta) Elifaz, a venit la el şi a zis, "Cine este nevinovat, a pierit vreodată? Când au fost distruse în poziţie verticală vreodată?" De locuri de muncă, dacă sunteţi în căutarea pentru o explicaţie, apoi uite în oglindă. Când ucenicii se vedea om orb din Ioan 9, ei vor sa stie: "Cine-a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui?"   Isus a corectat teologia lor şi le-a spus nu a fost nici; orbirea ar servi să aducă slavă lui Dumnezeu.
În Luca 13, Isus răstoarnă încă o dată ideea simplistă că lucrurile rele se intampla numai la oameni răi. Aceste catastrofe nu sa întâmplat, deoarece victimele implicate au fost teribile păcătoşi, răi. De fapt, cuvintele lui Isus ", ne reamintesc că studenţii de la Virginia Tech nu sunt diferite faţă de studenţii de la UVA, Roanoke, William şi Mary, sau Liberty.

Ceea ce Isus spune aici este interesant, dar eu sunt chiar mai mult intrigat de ceea ce el nu spune. El se adresează "de ce" problema, dar el nu răspunde cu adevărat. Spre deosebire de mulţi predicatori şi astăzi profeţi, Isus nu atribuie aceste tragedii la judecata lui Dumnezeu asupra Israelului sau vina farisei sau alte persoane care nu credeau în el. Dacă cineva ar fi fost calificat pentru a discuta de ce şi aceea a legăturii de cauzalitate divin în spatele catastrofă umană, ar fi fost Fiul lui Dumnezeu însuşi, dar Isus nu merge acolo.  Ne-ar face bine să învăţăm din exemplul lui. Când oamenii se pierd în durere şi durerea lor, este mult mai important pentru noi să vorbim indrepta decat este pentru noi de a sonda tainele providenţei lui Dumnezeu că suntem fără rezerve pentru a explica în primul rând. Biblic istoric V. Philips pe termen lung ne oferă o precauţie sănătos: "Noi, spre deosebire de profeţii din vechime, sunt în măsură să se pronunţe cu privire la semnificaţia autoritate de acest lucru sau că eveniment actual."
Nu putem răspunde la "de ce" problema, dar ceea ce învaţă Biblia ne asigură că Dumnezeu nu a provoca boala şi păcatul care a dus la dezordine în Norris Hall. Dumnezeu a permis oamenilor libertatea de a face alegeri, şi păcătoşenia umană a deschis Pandorei 's Box pentru lucruri pe care Dumnezeu nu a vrut concepute sau pentru creaţia Sa. Atâta timp cât efectele blestem sunt încă cu noi, tragedii fără răspuns va fi o parte a experientei noastre.

Isus ne invită să ia decizia Ultimate
Observaţi ce se întâmplă, deoarece mesajul lui Isus devine foarte personal. Într-o singură frază, Isus merge la a vorbi despre o tragedie care sa întâmplat cu alţii la chemarea pentru noi de a examina propriile noastre vieţi. De două ori, el ne spune: "dacă nu vă pocăiţi, veţi pieri la toate." Eu nu sunt sigur ce oamenii s-au doresc Isus să spună când l-au întrebat despre uciderea lui Pilat un grup de colegi de-evrei, dar eu sunt destul de sigur că nu erau pregătiţi pentru ceea ce el a spus. Isus ar fi putut denunţat Pilat pentru persoana vicios că el a fost şi s-au raspandit flacarile de revoltă împotriva guvernului Roman. Dar, în schimb, el avertizează pur şi simplu şi direct că noi toţi trebuie să fie pregătită să facă faţă cu moartea. Dacă CNN ar fi fost de intervievare Isus în această săptămână în Blacksburg, aceasta este în cazul în care producătorii ar fi tras plug. Cum insensibil de Isus pentru a transforma acest lucru în jur şi să ne facă faţă păcatul nostru propriu şi a mortalităţii noastre.  Suntem incomodă şi incomod pentru că Isus a suna un pic prea mult ca un predicator care un apel la altar acasă înmormântare.

Vă rugăm să înţelegeţi că Isus nu vorbeşte aici pentru a familiilor îndoliate ale victimelor încercarea de a se lua la trântă cu pierderea lor. Cei care la rândul său, pe Isus în durerea lor poate cunoaşte confortul de prezenţa sa. El a ştiut întotdeauna un lucru dreptul de a spune oamenilor suferinzi şi el invita pe toti ne ori de câte ori avem nevoie de el: "Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă." Dacă Isus ar fi fost în picioare cu cei care au plâns în faţa celor memorii pe domeniul de foraj, fata lui ar fi brăzdat cu lacrimi ca a fost atunci când a stat de către mormântul Lazăr, prietenul său.

Isus a este direct şi la obiect aici, pentru că el este să vorbesc cu spectatori şi observatori, pentru cei care au urmat acoperire în ziare şi vizionat imaginile de pe CNN din nou şi din nou. Pentru cei care au privit tragedia altora. Şi el vrea ca noi să înţelegem că există ceva mai rău decât a fi victima unui sacrificării fără sens sau a unui accident nefericit, cea mai mare tragedie a tuturor este de a introduce eternitate nepregătiţi. Isus a venit pe pământ să moară pentru păcătoşi şi pentru a aduce darul lui Dumnezeu de iertare şi viaţa veşnică; cea mai mare tragedie de toate, dacă nu ştiţi Isus este realizarea ceea ce aţi ratat un moment dat, după ce aţi murit. Este realizarea tot ce ar fi putut avea şi nu a fost niciodată în măsură să o experienţă. Când Isus spune, "dacă nu vă pocăiţi, tu vei pieri," el înţelege pieri pentru totdeauna.

Avem nevoie de acest avertisment pentru a fi gata pentru eternitate, deoarece niciunul dintre noi nu ştie când va sosi moartea. Cine ar putea fi candidaţi mai puţin probabil în caz de deces decât profesori de predare clase ca ei au făcut o mie de ori înainte sau studenti doar trezesc în dimineaţa zilei de luni, încercând să-l facă la examenele finale, şi visează de restul vieţii lor? Acest lucru se poate întâmpla undeva departe într-o ţară sfâşiat de război sau într-un oraş banda-infestate, dar nu se poate întâmpla pe un campus paşnic în Blacksburg somnoros doar pe drum.  Şi totuşi a făcut-o, şi moartea vine dacă suntem gata sau nu. M-am gândit de multe ori în această săptămână de vechea poveste a "Numirea în Samarra:"

Un negustor din Bagdad a trimis pe robul său să piaţă. Funcţionarul a revenit repede tremurând de frică şi a spus:.. "Jos, în locul pe piaţa am fost jostled de o femeie din mulţime, şi când m-am întors am văzut că era Moartea Sa uitat la mine şi a făcut un gest ameninţător Acum master, vă rog da-mi calul tău voi merge la Samarra şi să se ascundă acolo, aşa că moartea nu mă va găsi.. " Negustor ia dat calul, şi robul rode departe cat de repede a putut. În seara comerciant mers la piaţă şi a văzut în picioare Moartea în mulţime. El a mers la ea şi a întrebat, "De ce ai speria robul Meu şi de ce ai face un gest ameninţător?" "Asta nu a fost un gest ameninţător," Moartea a spus. "A fost doar un început de surpriză. Am fost uimit să-l văd în Bagdad, pentru că eu am o întâlnire cu el în seara asta Samarra."
2 Nici unul dintre noi nu ştie când vine moartea-e rentabil să fii gata. 

Gary Yates E. este profesor asociat de Vechiul Testament la Seminarul Teologic din Liberty Lynchburg, Virginia.